„Accident rutier, două autoturisme, patru ocupanți, posibil două victime, Băilești, Băjești. Intervine Detaşamentul de Pompieri Mioveni cu o autospecială și un echipaj SMURD. O victimă, un bărbat, cu ușor traumatism. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis ISU Argeş.
Evenimentul a avut loc joi spre seară şi din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Vasile O., de 70 de ani, din Bălilești, conducea o Dacia Sandero pe strada Sălciilor din localitate. La ieșirea spre DJ 732 A, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor septuagenarul, care cel mai probabil nu s-a asigurat, s-a tamponat cu un Opel condus pe drumul cu prioritate de Nicolae I., de 50 de ani, din Aninoasa. În urma accidentului conducătorul primului autoturism a fost rănit ușor și a fost transportat la spital, niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, în cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.