S-a dat alarmă la poliţie după ce, astăzi după-amiază, oamenii legii au fost anunţaţi că în cartierul piteştean Prundu a fost descoperit cadavrul unui bărbat.
Trupul neînsufleţit zăcea plin de sânge în spatele pieţei Petrochimiştilor undeva lângă calea ferată şi în apropierea unei ghene de gunoi. Era descoperit în zona abdomenului şi prezența urme de violenţă. Descoperirea a fost făcută întâmplător puţîn după ora 13 de un cetăţean care trecea prin zonă, iar acesta a anunţat autorităţile. La ora redactării rândurilor de faţă identitatea victimei încă nu fusese stabilită, dar din primele date se pare că ar fi vorba despre o persoană fără adăpost. La faţa locului s-au deplasat judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi criminalişti care au demarat cercetările, precum şi un echipaj de ambulanţă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii. Vom reveni.
Tag-uri- . 24 A foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r
Citeşte şi ...
Incendiut la un depozit materiale în comuna Bradu, strada Drumul 23
Intervin pompierii cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutopr calificat și ...