Acasă / EVENIMENT / Nu au verificat clienţii

Nu au verificat clienţii

În ultimele 48 de ore, jandarmii argeşeni au desfăşurat mai multe acţiuni punctuale atât independent, cât şi în colaborare cu poliţia, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară. Cu acest prilej au fost aplicate 44 de amenzi în valoare de 11.000 de lei dintre care 41 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, două au fost aplicate unor societăţi comerciale care au încălcat măsurile referitoare la limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar o alta unui bărbat din Bradu pentru adresarea de injurii sau expresii jignitoare în public.
„În data de 09 octombrie,prvind respectarea măsurilor sanitare impuse, au constatat că două societăţi comerciale, unde din Piteşti şi cealaltă din Mioveni, au permis accesul persoanelor fără a verifica dacî deţin certificat Covid. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 12 sancţiuni în valoare de 6.000 de lei atât reprezentanţilor societăţilor comerciale, cât şi persoanelor aflate în itnerior, care nu au prezentat certificate Covid care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală”, a transmis Jandarmeria Argeş.

 

 

 

jandarmii care efectuau verificări

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar