Acasă / EVENIMENT / Şofer argeşean ucis de un coleg în Spania

Şofer argeşean ucis de un coleg în Spania

O ceartă izbucnită între trei şoferi de tir s-a terminat tragic, după ce unul dintre ei a scos un cuţit şi i-a înjunghiat pe ceilalţi doi. Evenimentul a avut loc în oraşul spaniol La Jonquera aflat în apropiere de graniţa cu Franţa.
Crima a fost comisă în jurul orei 23.40 a serii de sâmbătă într-o benzinărie din oraşul amintit pe fondul unei discuții neprincipiale între trei persoane. Conflictul verbal a degenerat rapid în acte de violenţă, unul dintre ei a scos un cuţit şi i-a înjunghiat pe ceilalţi doi, apoi a fugit cu duba pe care o conducea. La scurt timp, o patrulă a poliţiei a localizat maşina și l-a identificat pe presupusul criminal care a încarcerat pentru omucidere. Potrivit anchetatorilor spanioli agresorul ar fi Adrian Claudiu Baicu, de 29 de ani, din Curtea de Argeş, şofer la firma argeşeană CFG. Ofiţerii Diviziei de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Regionale Girona au preluat ancheta pentru a stabili circumstanțele în care a fost comisă fapta, iar suspectul se află în custodia instanței de gardă Figueres. Din nefericire, pentru Lucian Boboc, de 48 de ani, şofer la compania argeşeană Dolo Trans Olimp, echipajele medicale trimise la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul. Căsătorit şi tată a două fiice, angajat de patru ani la firma amintită, acesta a murit în braţele cumnatului său care-l însoţea după ce lama cuţitului i-a atins inima. Reprezentanţii angajatorului au afirmat că sunt alături de familia bărbatului şi că se vor implica pentru aducarea în țară a corpului sicriului cu trupul neînsuflețit al bărbatului.
Cea de-a doua victimă este şofer la firma Alitrans. Grav rănit, acesta este internat în spital după ce cuţitul i-ar fi atins un plămân.
Un alt şofer, martor la cele întâmplate, spunea despre suspect că
„era foarte recalcitrant, gălăgios şi colegii nu l-au primit cu ei. De aici s-a simţit frustrat probabil şi a venit şi a lovit pe la spate (…)”, iar pe rețelele de socializare se zice că agresorul ar fi fost băut şi că fiind agresiv, ceilalți soferi nu il acceptau acolo unde se odihneau ei.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar