Acasă / EVENIMENT / Căruţaşul a scăpat, măgarul a murit

Căruţaşul a scăpat, măgarul a murit

Un accident în care au fost implicate un autoturism şi o căruţă a avut loc ieri-dimineaţă la Vlădeşti.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Gabriel O., de 25 de ani, din Aninoasa, conducea o Dacia Logan pe DJ 732 din direcția Pitești către Câmpulung. Ajuns pe raza comunei Vlădești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor acesta ar fi pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un atelaj hipo condus regulamentar din sens opus de Gheorghe I., de 33 de ani, din Vlădești. În urma accidentului, conducătorul atelajului a suferit mai multe traumatisme și a primit primele îngrijiri la faţa locului, după care a fost transportat la spital de o ambulanţă a serviciului judeţean. Pe lângă faptul că a ajuns la spital, căruţaşul a rămas şi fără măgăruşul înhămat la atelaj, care în urma impactului cu autoturismul a murit în mijlocul drumului.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar