
Sâmbătă după-amiază, o femeie a ajuns la spital după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns între copacii de pe marginea drumului.
Evenimentul a avut loc în Poiana Lacului şi din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş a rezultat că Mihaela M., de 47 de ani, din Piteşti, circula cu Renault către comuna precizată. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, femeia a lovit o Dacia Logan condusă în aceeaşi direcţie de Alexandra B., de 21 de ani, de asemenea din Piteşti. În urma impactului, Renault-ul a părăsit carosabilul, a ieşit în decor şi s-a oprit între copacii de pe marginea şoselei.
La fața locului au acţionat un echipaj de pompieri de la Garda de Intervenţie Vedea şi o ambulanţă SMURD a Detaşamentului Piteşti. Salvatorii au găsit-o pe femeie, care nu consumase alcoo, conştientă prezentând mai multe răni la nivelul capului. După ce i-au acordat primele îngrijiri, paramedicii au transportat-o la spital, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi ...
Persoană surprinsa sub un tractor în comuna Călinești
Sesizare persoană surprinsa sub un tractor în comuna Călinești, satul Râncăciov. Intervin pompierii cu două ...
Foto Press 24