În jurul orei 22 a nopţii de vineri, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Leordeni l-au depistat pe Cristian U., de 20 de ani, din comună Crângurile, judeţul Dâmboviţa, care se deplasa prin Răteşti la volanul unui autoturism deşi nu are permis de conducere.
Totodată, în urmă verificărilor efectuate, oamenii legii au mai constatat că maşina cu pricina fusese sustrasă de către tânăr din curtea unei rude din Crângurile, pe care proprietarul o lăsase descuiată şi cu cheile în contact. În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă, iar cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a petrecut fapta.
De asemenea, atât cel în cauză, cât şi însoţitorii săi, un tânăr de 21 de ani şi un adolescent de 16 ani, consăteni au autorul faptei, au fost amendaţi cu 500 de lei întrucât au încălcat restricţiile de deplasare între orele 20 şi 5 instituite în Răteşti, un de incidenţa infectărilor cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5/1.000 locuitori.