Acasă / POLITIC / Deputatul Adrian Miuțescu și-a anunțat azi retragerea din grupul parlamentar al PNL

Deputatul Adrian Miuțescu și-a anunțat azi retragerea din grupul parlamentar al PNL

Deputatul Adrian Miuțescu și-a anunțat azi retragerea din grupul parlamentar al PNL, urmând să îi reprezinte pe argeșeni în Camera Deputaților ca deputat neafiliat.

Deputatul Adrian Miuțescu

“Sunt de 31 de ani membru al Partidului Național Liberal, un partid care a pus bazele României moderne și care a contribuit decisiv la industrializarea țării, prin doctrina “Prin noi înșine”. Datorită voturilor argeșenilor, reprezint în Camera Deputaților un județ puternic industrializat, care este, în același timp, leagănul Brătienilor. Am crezut și cred în continuare în politicile de dreapta, în liberalism, ca singura șansă pentru dezvoltarea județului și a țării. Am avut convingerea că Partidul Naţional Liberal înseamnă garanţia unei bune guvernări, care poate să asigure dezvoltarea sustenabilă a ţării.

Din păcate, de două luni de zile asistăm la o criză politică provocată într-o perioadă când era nevoie de decizii ferme, de o guvernare stabilă și performantă. Noua conducere a partidului a impus Partidului Naţional Liberal o agendă departe de problemele reale ale românilor, care se confruntă cu valul 4 al pandemiei, cu creșteri galopante la prețurile carburanților și ale energiei. În cele trei decenii de activitate politică, nu am traversat nicio perioadă mai neagră ca cea din prezent, în care conducerea Partidului Național Liberal pare ruptă complet de interesele electoratului. Ce face acum așa zisa echipă câștigătoare era de neimaginat în urmă cu doar câteva luni, iar negocierile pentru stablirea unui nou guvern au arătat că, în momentul de față, PNL nu are nicio strategie.

Nu pot să fiu părtaș la așa ceva, mai ales că activitatea mea în Parlament este legată de cetățenii care m-au votat, nu de o conducere a PNL efemeră și lipsită de orice contact cu realitatea. De aceea, de azi mă retrag din grupul parlamentar PNL și voi activa ca deputat neafiliat. Sper ca gestul meu să fie înțeles corect și să reprezinte un semnal de alarmă pentru actuala conducere a partidului, dar și pentru colegii din teritoriu, de la aleși locali la simpli membri de partid. Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reușit în două luni de zile să prăbușească încrederea românilor în Partidul Național Liberal.

Voi apăra în continuare interesele argeșenilor în Parlamentul României și mă voi bate pentru proiectele Argeșului, care au fost prioritizate și demarate în forță în timpul Guvernului Orban. Nu părăsesc partidul din care fac parte din ianuarie 1990 și sper ca, în ceasul al XII-lea, rațiunea să învingă și noua conducere a Partidului Național Liberal să se îndrepte din nou, spre nevoile și problemele reale ale românilor”- a transmis deputatul Adrian Miuțescu.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Elisabeta Turcu Juverdeanu (6)

Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler acordat argeșencei Elisabeta Turcu

Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Meritul Cultural în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar