La primele ore ale dimineții de ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat trei percheziții în județ la locuința unei persoane, sediul și un punct de lucru al unei societăți comerciale într-un dosar penal ce privește reproducerea neautorizată de programe utilizate în domeniul industrial.
Din verificări a reieșit că, din decembrie 2017 și până în prezent, reprezentați ai societății comerciale în cauză ar fi reprodus, în mod neautorizat, două programe software din domeniul industrial, împreună cu programele de completare ale acestora, cu încălcarea, în mod repetat, a drepturilor de autor a două firme de software din Franța și SUA, deși nu ar fi deținut licențe pentru acestea.
Prejudiciul estimat de firmele deținătoare ale drepturilor de autor pentru reproducerea neautorizată a programelor este de aproximativ 1.750.000 de euro. În urma descinderilor au fost ridicate mai multe unități de calcul și documente cu valoare probatorie.
Administratorul societății, un bărbat, de 41 de ani, a fost condus la sediul Poliției Argeș pentru audieri, urmând să fie luate măsurile legale care se impun, după administrarea probatoriului.
Cercetările sunt continuate pentru reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă, conform Legii 8/1996 referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe. La activități au participat specialiști criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.
Citeşte şi ...
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...