Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice privindu-l pe deputatul ageşean Adrian Miuţescu. Decizia a fost luată la prima ședință condusă de Laura Vicol în calitate de președinte al acestei comisii, raportul elaborat este o recomandare către plen şi săptămâna viitoare deputații urmează să decidă prin vot asupra solicitării procurorilor Anticorupţie.
Vă reamintim că, pe 24 noiembrie, DNA a iniţiat procedura necesară în vederea încuviinţării, de către Camera Deputaţilor, a percheziţiei informatice în dosarul în care Miuțescu este acuzat de corupție. El este suspect de opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. „În perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al organizației județene a partidului din care face parte pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane, în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană. În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești. În perioada iulie-august 2021, suspectul și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș. Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean. În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu (viceprimar al Piteştiului, n.r.) și Mitrofan Cristian (preşedinte al CAS Argeş), n.r.) și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid”, se precizează în comunicatul DNA.
Între timp Miuţescu şi-a dat demisia din PNL, viceprimarul Tofan s-a autosuspendat din funcţie, iar Mitrofan a fost înlocuit de la conducerea CAS Argeş.
Tag-uri- . 24 A foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r
Citeşte şi ...
Alegeri 2024: rezultate cumulate pe prezenta.roaep.ro
Serviciul de Telecomunicații Speciale a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile ...