Statul, păgubit cu milioane de euro
Zeci de percheziții au avut loc ieri-dimineață într-un dosar în care samsari de mașini sunt suspectaţi că au adus în ţară şi vândut mii de mașini fără să plătească obilgaţii fiscale către stat. Din primele cercetări oamenii legii au stabilit că vreme de doi ani împricinaţii ar fi adus autoturisme în România pe care le-au comercializat prin intermediul unor site-uri specializate fără declara veniturile, prejudiciul ridicându-se la milioane de euro.
Descinderi în Bucureşti şi 12 judeţe
„Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare 60 de mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de spălare a banilor în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi uz de fals în formă continuată”, a transmis Inspectoratul General al Poliţiei Române. Activitățile au avut loc în București, precum şi în județele Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Olt, Vâlcea și Vrancea.
Şase milioane de euro prejudiciu
Din primele verificări a reieșit că, în perioada iulie 2019 – martie 2020, persoanele bănuite ar fi comercializat, pe piaţa internă, aproximativ 3.000 de autoturisme second-hand achiziţionate din spaţiul intracomunitar prin intermediul unor societăți comerciale, fără ca operaţiunile respective să fie înregistrate, în mod corect, în evidenţele contabile şi fiscale ale acestora. Vehiculele second – hand cumpărate de la furnizorii intracomunitari ar fi fost aduse în ţară și comercializate prin intermediul unor site-uri specializate către diverse persoane interesate cu eludarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, iar sumele obţinute, în mod ilicit, ar fi fost integrate într-un circuit financiar aparent legal. În perioada 2019 – 2020 ar fi fost întocmite mai multe contracte de creditare sau cesiune fictive, prezentate unor instituții și operatori economici în scopul ascunderii originii evazioniste a fondurilor și pentru inducerea în eroare a organelor de urmărire penală și fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională este de aproximativ şase milioane de euro.
Suspecţi duşi la audieri
Potrivit omenilor legii 60 de suspecţi au fost duşi la audieri şi totodată au fost puse în aplicare 66 de ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională. De asemenea, mai multe autoturisme de lux care fac obiectul cercetărilor au fost indisponibilizate de anchetatori. În activitățile desfăşurate ieri-dimineaţă au fost angrenaţi poliţiști ai Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice, precum și ofiţeri ai serviciilor de investigare a criminalității economice ale Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Olt, Vâlcea și Vrancea.
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...