Acasă / EVENIMENT /  Cinci centre de evaluare a pacienților COVID19/OMICRON în judeţ

 Cinci centre de evaluare a pacienților COVID19/OMICRON în judeţ

Cinci centre de evaluare a pacienţilor confirmaţi cu Covid-19/ Omicron au fost amenajate şi deja pot funcționa în județul Argeș. 
Informaţia a fost transmisă astăzi de prefectul Radu Perianu, potrivit căruia în respectivele centre vor ajunge cazurile uşoare şi medii şi au fost deschise în spitale având rolul de a reduce presiunea pusă pe unitățile de primiri urgențe.
Primul dintre ele va funcţiona la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti între orele 8 – 18 şi va avea opt paturi, iar cel de al doilea, cu două paturi, este deschis la Spitalul de Pediatrie şi va avea program de lucru non-stop. 
Al treilea centru este amenajat la Spitalul Orășenesc Mioveni, are şapte paturi, iar pgoramul de lucru este de la ora 8 până la ora 12;
Cel de al patrulea funcţionează la Spitalul Municipal Câmpulung, dispune de 15 paturi şi va funcţiona în intervalul orar 8.30 – 14.30. În fine, cel de al cincilea este la Spitalul de Pneumoftizologie Câmpulung, are în dotare 10 paturi, iar programul este de la ora 8 la ora 15. 
„Centrele de evaluare vor avea paturi pentru internări de o zi. Aici va fi evaluată starea pacienților și, în funcție de rezultate, vor fi trimiși mai depart, pentru investigații medicale sau cu tratament la domiciliu. 
Personalul va fi asigurat din rândul celor care lucrează în spitalele la care sunt organizate aceste centre”, a transmis prefectul de Argeş.
centre de evaluare a pacienților COVID19

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar