Acasă / EVENIMENT / Percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi proxenetism

Percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi proxenetism

Femei racolate prin metoda loverboy şi exploatate sexual
Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au efectuat npuă percheziţii domiciliare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Poliţiştii BCOO piteşteni, alături de colegi de la BCCO Craiova, şi Bacău și de la SCCO Gorj au continuat cercetările într-un dosar penal, întocmit pentru constituirea de grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, percheziţiile fiind făcute în județele Dolj, Gorj și Bacău.
În urma descinderilor au fost descoperite și ridicate un pistol cu bile de cauciuc, cu şase cartușe, 45 de cartușe cu gaz, un pistol cu bile de cauciuc cu 10 cartușe, 1.400 de lei, 16 telefoane mobile, un laptop, o tableta și şapte autoturisme de lux.
Opt persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale au fost conduse la audieri. În cursul serii de 6 ianuarie acestea au fost reţinute 24 de ore şi încarcerate în arestul poliţiei argeşene urmând să fie prezentate instanţei de judecată cu propunerea de a fi luate măsuri preventive.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2022, şapte persoane ar fi constituit și ar fi acționat sub forma unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, după care ar fi recrutat, prin metoda „loverboy” mai multe femei pe care le-ar fi exploatat sexual, constrângându-le să practice prostituția pe teritoriul României și în străinătate.
Cu privire la cea de-a opta persoană, s-a reținut că, în cursul anului 2021, ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin false promisiuni de iubire, o tânără pe care ar fi transportat-o ulterior în diverse locații din România, unde ar fi determinat-o să practice prostituția în beneficiul său. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, iar
acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene din Argeș, Dolj, Gorj și Bacău.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar