Acasă / EVENIMENT / A ieșit cu mașina de pe carosabil și a ajuns în câmp

A ieșit cu mașina de pe carosabil și a ajuns în câmp

O femeie a fost rănită într-un accident rutier petrecut în această dimineață în localitatea Colonești. Din primele informații, șoferița ar fi pierdut controlul volanului.Pompierii Secţiei Costeşti din cadrul ISU Argeş au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier care ar fi avut loc la ieşirea din comuna Lunca Corbului către Slatina.

Ajunşi la locul evenimentului, salvatorii au constatat că, de fapt, accidentul se produsese pe raza comunei Coloneşti, judeţul Olt. Din primele date rezultă că, aflată la volanul unui autoturism, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă o femeie a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat dându-se de câteva ori peste cap pe câmpul de pe marginea drumului. „În urma evenimentului rutier, şoferiţa, în vârstă de 32 de ani, a suferit mai multe leziuni la cap și la coloana cervicală și a fost preluată de un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijri medicale. Ulterior aceasta a refuzat transportul al spital”, a anunţat ISU Argeş.

Foto descriptiv

accident rutier Colonești

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Liceul cu program sportiv “VIITORUL” (3)

Concurs de admitere pentru clasa a IX-a la Liceul cu program sportiv “VIITORUL”

Liceul cu program sportiv “VIITORUL”  anuța, în  conformitate cu  Ordinul Ministerului Educației Nr.6154/2023 pentru anul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar