O femeie a ajuns la spital din cauză că, angajându-se într-o traversare neregulamentară, a fost lovită de o maşină. Au intervenit un echipaje SMURD de la Detaşamentului de Pompieri Piteşti, precum şi poliţişti.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 11 pe strada Egalităţii în aproipere de sediul Finanţelor Publice Argeş.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, Ana C., de 79 de ani, din municipiu, s-a angajat în traverarea străzii în dreptul unei benzinării prin loc nepermis şi fără să se asigure. Femeia a fost acroșată de un Volkswagen condus de Mihai C., în vârstă de 26 de ani, din Pitești, care se circula pe strada Egalității având direcția de deplasare dinspre centru spre bulevardul Frații Golești. În urma accidentului femeia care acuza dureri la mâna dreaptă a fost rănită ușor și cu toate că iniţial refuzase, a fost transportată la spital pentru investigații.
Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat alcool, în cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.
Culmea este că deşi în imediata apropiere există amenajată trecere pentru pietoni semaforizată, septuagenara s-a angajat într-o traversare riscantă în loc că facă doar câţiva paşi până la marcajul pietonal.
Sursa foto-Info Trafic Pitesti