Acasă / EVENIMENT / Pompierii l-au scos din casa cuprinsă de flăcări

Pompierii l-au scos din casa cuprinsă de flăcări

Miercuri noapte, pompierii Detaşamentului Câmpulung au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD la Lereşti unde ardea o casă.

La sosire, salvatorii cu constatat că locuinţa ardea generalizat. Întrucât fuseseră informaţi că în casă ar fi o persoană, pompierii au intrat efectiv în foc şi au l-au scos pe proprietar, un bărbat în vârstă de 62 de ani. Acesta era conștient, nu avea arsuri şi a fost monitorizat de către echipajul SMURD fiindcă prezenta intoxicație cu monoxid de carbon. Ulterior, sexagenarul a fost transportat la spital pentru investigați medicale amănunțite. „Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a constituit-o focul deschis în spații închise – dăduse foc la niște articole textile într-o cameră ca să se încălzească şi pentru lichidarea incendiului s-a lucrat aproximativ o oră”, a transmis ISU Argeş.
Un alt incendiu a izbucnit la o casă nelocuită din Pârvu Roșu. Au intervenit pompierii de la Secția Costești cu o autospecială și o ambulanță SMURD, iar în sprijin a mai fost trimisă încă o autospecială de stingere de la Detașamentul de Pompieri Bradu. Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a constituit-o un scurtcircuit produs la nivelul unui conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Flăcările ar fi plecat de la nivelul acoperișului unde ajungea branșamentul locuinței la rețeaua electrică. Proprietarul locuiește într-o altă construcție aflată în apropiere de casa care a ars, iar pompierii au localizat incendiul pentru a nu se propaga la vecinătăți.
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit miercuri după-amiază în cartierul piteştean Tudor Vladimirescu, iar pompierii au intervenit atât cu autospeciale de stingere, cât şi cu o barcă pneumatică. Flăcările s-au propagat la vegetația de pe aproximativ 70.000 mp, iar cauza probabilă de izbucnire a fost un foc aprins în spații deschise.
„Atragem atenția asupra faptului că incendiile de vegetație uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube materiale semnificative. Pentru evitarea unor situații de urgență în care focul poate scăpa de sub control, vă rugăm să respectați următoarele prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor”, transmite ISU Argeş.

Pompierii l-au scos din casa cuprinsă de flăcări (1)

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea

„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”

14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar