Acasă / EVENIMENT / Femeie bătută, agresor încarcerat

Femeie bătută, agresor încarcerat

Femeie bătută-fotopress-24ro-22

În ziua de 21 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au fost sesizați prin 112 și, ulterior, prin plângere prealabilă, de către o femeie care a reclşamat că, în timp ce se afla într-un spațiu comun al unui bloc de locuințe, ar fi fost lovită de un bărbat de 29 de ani, Ulterior, persoana vătămată a prezentat și un certificat medico-legal prin care au fost evaluate leziunile suferite. În cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe şi în urma cercetărilor efectuate de judiciariştii de investigaţii criminale agresorul a fost identificat. El este Raimondo Cătălin V., are 29 de ani, şi este din municipiu.
Bărbatul, am aflat de la oamenii legii, este recidivist, a fost eliberat din închisoare şi la data comiterii faptei se afla în perioda termenului de supraveghere. După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în ziua de 24 februarie agresorul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi depus în arestul poliţiei argeşene, urmând să fie prezentat procurorilor cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

testări cu aparatele din dotare

Au fost verificate 1.000 de persoane,714 autoturisme și 319 testări efectuate

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar