Aproape de ora cinci, în această dimineață, pompieri de la Garda de Intervenție Vedea și cei de la Secția Scornicești au fost solicitați să intervină în localitatea Tutana, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință.
Primul echipaj ajuns la fața locului a constat că ardea în zona acoperișului și în interiorul casei, iar în interior există probabilitatea să se afle două persoane.
În vederea pătrunderii în interiorul casei s-a lucrat la evacuarea fumului și la localizarea și lichidarea incendiului, iar în momentul în care pompierii au pătruns, au identificat două victime, bărbat și femeie cu vârstele de 63 și respectiv 85 de ani, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic.
Propagarea flăcărilor la alte vecinătăți a fost împiedicată, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coșul de fum deteriorat.
Forțele și mijloacele de intervenție alocate: un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la ISU Argeș și un echipaj cu o autospecială autospecială de stingere cu apă și spumă, alături de un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor calificat de la ISU Olt.