Astăzi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate şi procurorii CIICOT Dâmbovița, au efectuat, împreună cu poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti, Piteşti şi Buzău şi cu sprijinul jandarmilor şi luptătorilor Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi Ploieşti, 33 de percheziții în județul Dâmbovița și alte nouă pe teritoriul unor state vest-europene (Germania și Marea Britanie), la domiciliile unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat. 22 de persoane au fost conduse la sediul DICOT Dâmbovița pentru audieri și alte patru în Germania și Marea Britanie (câte doi suspecţi).
În urma perchezițiilor au fost indisponibilizați 128.300 de lei, 2.300 de lire sterline, 26.500 de euro, şase laptop-uri, 32 de telefoane mobile, două pistoale airsoft, o pușcă cu aer comprimat, un pistol cu gaze, bijuterii din aur, ceasuri de lux, o sabie ninja, un cuțit de vânătoare și înscrisuri, iar față de 13 autoturisme au fost dispuse măsuri pentru a fi ridicate.
Totodată, în cadrul cooperării judiciare internaționale, au fost efectuate cinci percheziții domiciliare în Germania și patru în Marea Britanie, obiectivul fiind obținerea de mijloace de probă în cauză.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj.
Din cercetări a reieșit că grupul infracțional organizat ar fi compus din 45 de persoane din Târgoviște, Titu, Braniștea, Costeștii din Vale, Gura Șuții, Lungulețu, Odobești, Produlești și Văcărești.
Începând cu luna ianuarie 2014, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 47 de ani, ar fi inițiat, constituit și coordonat un grup infracțional organizat pe o structură piramidală. Gruparea ar fi alcătuită pe mai multe paliere, membrii acesteia având roluri bine definite şi ar fi acţionat până în februarie 2022.
Primul palier, constituit din lider și apropiații săi, s-ar fi ocupat de coordonarea activității de proxenetism în Germania, impunerea şi colectarea taxelor, cămătărie și recuperarea banilor de la datornici.
Un alt palier al grupării ar fi desfășurat, în mod efectiv, activități de proxenetism, racolare și exploatare a unor tinere prin practicarea prostituției în special în Germania, respectiv în orașele Oberhausen, Dortmund și Essen, dar și în Marea Britanie și Spania.
În timp, la grupare ar fi aderat alte 32 de persoane, acestea fiind bănuite de implicarea în activități de proxenetism. În cadrul documentării activităților infracționale, în ceea ce privește implicarea membrilor grupării în activitatea de camătă și recuperarea datoriilor, inclusiv prin amenințări și acte de violență fizică, s-a stabilit că unele persoane ar fi avut rolul de a identifica persoane vulnerabile care apelează la împrumuturi, dar și de a colecta de la acestea, ca intermediari, banii acordați cu titlu de împrumut sau dobânzile aferente.
De asemenea, în cadrul grupării, s-ar fi acționat pe un alt palier al persoanelor care recuperau banii, în cazul în care datoriile nu ar fi fost plătite la timp, apelându-se în mod frecvent la alți membri pentru acţiuni de recuperare, intimidare şi ameninţare asupra datornicilor.
Membrii grupului infracțional ar fi racolat peste 40 de tinere, în special, din județul Dâmbovița, pe care le-ar fi determinat, fie prin metoda „Lover boy”, fie prin întreținerea de relații de concubinaj și căsătorie, să practice prostituția în afara țării. În vederea identificării tuturor membrilor grupării infracționale și obținerii de mijloace de probă cu privire la activitatea infracțională desfășurată, cu sprijinul Eurojust și Europol, s-a realizat cooperare cu autoritățile judiciare din Germania și Marea Britanie și s-a reușit un schimb de date prin Europol și Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională. La acțiunile de pe teritoriul statelor vest-europene a participat un polițist din cadrul SCCO Dâmbovița și un reprezentant al Europol.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.
Tag-uri- . 2014 24 A arges autoturism eacsu exploatare foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro fotopress24 ISU marea britanie percheziti perchezitii proxeneti r
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...