Luni după-amiază, două accidente rutiere au avut loc la un interval de câteva minute în Piteşti.Primul dintre ele s-a produs pe strada Egalităţii chiar în faţa Colegiului „Zinca Golescu”, unde şoferiţa unui Audi nu a păstrat distanţa în mers şi a izbit violent un Renault condus tot de o femeie. Ambele şoferiţe au suferit atac de panică şi după ce au primit îngrijiri de la paramedicii SMURD au refuzat transportul la spital.
Cel de al doilea a avut loc în cartierul Găvana III. Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti a reieşit că Nicolae O., de 36 de ani, din Mălureni, circula cu un Volkswagen pe strada Gheorghe Ionescu Gion. Ajuns la intersecţie cu strada Liviu Rebreanu, din cauză că nu a respectat semnificaţie indicatorului de cedare a trecerii a lovit un Mercedes condus regulamentar pe drumul cu prioritate de Ion V., de 72 de ani, din municipiu. Din impact, Mercedesul a fost proiectat în alte două autoturisme aflate în parcare. Preluat de o ambulanţă, septuagenarul a fost transportat la Spitalul Judeţean unde s-a constatat că, din fericire, suferise doar leziuni uşoare. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.