Acasă / EVENIMENT /  Angajatori amendaţi pentru muncă la negru

 Angajatori amendaţi pentru muncă la negru

ITM-ARGES
Luna trecută, inspectorii ITM Argeș au făcut 347 de controale la firme din județ în urma cărora au aplicat 125 amenzi în valoare de 259.400 lei. În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 179 de controale fiind aplicate 41 de sancţíuni din care amenzi în valoare de 125.900 lei.
Principalele domenii de activitate unde s-au constatat deficiențe au fost
comerț, transport, confecții, prelucrare lemn, construcţii, restaurante, baruri, service auto, spălătorii auto, panificaţie. Potrivit inspectorilor ITM este vorba despre primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (muncă nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, încălcarea prevederilor legale privind munca de noapte, nerespectarea măsurilor dispuse la controlul anterior, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor, neacordarea indemnizației în cazul în care angajatorul își întrerupe temporar activitatea cu menținerea raporturilor de muncă, neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractual individual de muncă, neeliberarea adeverinţei de vechime etc. Astfel, la nouă dintre angajatorii sancționați au fost depistate 14 persoane care prestau muncă nedeclarată, valoarea amenzilor aplicate fiind de 100.000 de lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 168 controale fiind aplicate 84 sancțiuni, din care 33 amenzi în valoare totală de 133.500 lei. Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe sunt construcţii, exploatare forestieră, transport, alimentație publică, instalații electrice, spălătorii auto, distribuție mărfuri, morărit și panificație, confecții textile, comerț.
„În primul trimestru al anului 2022, la nivelul județului au fost efectuate 18 controale în domeniul supravegherii pieței, prilej cu care au fost supuse controlului specific 121 de produse. Toate acestea erau conforme, ceea ce indică un grad ridicat de conștientizare al producătorilor, importatorilor și distribuitorilor, cu privire la necesitatea respectării legislației naționale și europene în domeniul liberei circulații a produselor. Persoanele care vor să sesizeze munca fără forme legale de angajare o pot face, în scris, la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro sau direct la sediul din Piteşti, bulevardul Republicii nr.11″, a transmis ITM Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar