Cătălin Rădulescu, fost deputat de Argeş, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi obținut ilegal titlul de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989. Fostul demnitar este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată. Procurorii Anticorupţie susţin că Rădulescu nu ar fi participat la manifestările anticomuniste din Timișoara și București şi că activitatea revoluționară și-ar fi desfășurat-o ulterior datei de 22 decembrie doar în Pitești.
Sesizarea instanţei, legală
„În temeiul art (…) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 395/P/2020 din 17.12.2021 al DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpaţii Rădulescu Cătălin Marian (…), Sanda Adrian, Tănase Denisa Corina şi Cechi Cristina Valentina (…) Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii (…) şi partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Argeş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată şi pronunţată în camera de consiliu astăzi, 18.04.2022″, se arată în minuta judecătorilor de la Curtea de Apel București.
Demnitari acuzaţi
Vă reamintim că, pe 16 decembrie 2020, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cătălin Rădulescu,
la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite şi fals în declarații în formă continuată. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Sanda, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (SSPR) și președinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, Denisa Corina Tănase şi Cristina Valentina Cechi, la data faptei ambele fiind membre ale Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, fiecare pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.
Merite necuvenite
„În cursul anului 2016, inculpații Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa și Cechi Cristina Valentina, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, ar fi admis cererea de acordare a titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant formulată de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian, deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului (data de 22 decembrie 1989, ora 12.10). Titlul menționat mai sus se acordă în baza prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, privind recunoștința pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977. Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de inculpatul Rădulescu și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București în perioada 16 – 21 decembrie 1989. Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la SS.R, din care ar rezulta că inculpatul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București. Urmare a acestor demersuri, inculpatului (…) i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de Luptător cu Rol Determinant, cu consecința obținerii, în mod necuvenit, a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 1.01.2015 până în octombrie 2021. Casa Județeană de Pensii Argeș s-a constituit parte civilă cu suma de 165.640 lei”, se precizează în rechizitoriul procurorilor DNA.
Citeşte şi ...
„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”
14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...