Acasă / EVENIMENT / Accident cu trei răniţi făcut de un şofer băut

Accident cu trei răniţi făcut de un şofer băut

Un accident, ușor din câte se pare, a avut loc în această după-amiază la Mihăești.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Nicolae Cornel D., de 52 de ani, din Mihăești, conducea un Ford Fiesta pe DJ 738, de pe raza localității de domiciliu din direcția satului Drăghici spre satul Mihăești. În împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, la ieșirea dintr-o curbă la stânga a pierdut volanului părăsind partea carosabilă spre dreapta, unde maşina s-a izbit de un cap de pod. În urma accidentului au suferit leziuni ușoare Viorel C., de 51 de ani, pasager pe locul din dreapta față (traumatism cranio-cerebral și escortații la nivelul feței), precum Petre H., de 58 de ani, pasager pe bancheta spate, de 56 de ani (TCC și plângă frontală), ambii consăteni cu şoferul, care au fost transportaţi la spital.
Conducătorul auto, care şi el a suferit leziuni uşoare fără a fi nevoie să meargă la spital, a fost verificat etilotestul rezultând că era băut şi avea o cocentraţie de 0,59 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

obligatorii anvelopele de iarnă

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă?

Utilizarea anvelopelor de iarnă pentru siguranța în trafic Inspectoratul de Poliție Județean Argeș reamintește conducătorilor ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar