Acasă / EVENIMENT / A furat biciclete dar a scăpat de arest

A furat biciclete dar a scăpat de arest

biciclete-furate
Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş, sub supravegherea unui procuror, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru furt calificat.
Din verificări a rezultat că, în perioada 16 – 23 aprilie, Marius T., de 42 de ani, din Bradu, a furat trei biciclete din municipiul Basarabilor unde era trimis cu probleme de serviciu în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Pentru dovedirea faptelor, polițiștii din Curtea de Argeș au făcut o percheziție la locuința suspectului, de unde au ridicat mai multe obiecte cu valoare probatorie. Oamenii legii spun că bicicletele sustrase ar fi fost vândute cel mai probabil amatorilor de chilipiruri și urmează să fie recuperate. După administrarea probatoriului, Marius T. a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat. Prezentat Parchetului d epe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi la expirarea ordonanţei a părăsit arestul.
Potrivit anchetatorilor, împricinatul are în antecedente furtul mai multor biciclete din diverse oraşe unde ajunge în calitate de comerciant. Acesta este recidivist după ce, anul trecut, a fosta condamnat de Judecătoria Piteşti la un an, două luni şi 20 zile de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. În 2019, a mai fost trimis în judecată pentru patru infracţiuni de furt calificat, dar pe parcursul judecăţii s-a împăcat cu păgubiţii şi a încetat procesul penal.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea

„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”

14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar