Ieri după.amiază, pompierii Detaşamentului Piteşti au intervenit la un accident în care au fost implicate două autoturisme aflate în mers şi alte două parcate. Două persoane au fost asistate medical de echipaje ale serviciului judeţeam de ambulanţă şi alte două au fost transportate la spital de ambulanţa SMURD.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că Florin J., de 57 de ani, din Pitești, conducea un Opel pe strada Depozitelor din municipiu din direcția strada Găvenii către Târgu din Vale.
În împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, bărbatul nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de mers trecând de pe banda doi spre banda unu şi s-a tamponat cu un MBW condus în aceeași direcție de mers de Adrian Florinel D., de 27 de ani, şi el din Pitești. În urma impactului cel de al doilea autoturism a fost proiectat într-un Audi Q3 staționat în afara părții carosabile, în care se afla Daniel Constantin A., de 32 de ani, de asemenea piteştean, care a fost împins într-un Volkswagen Golf de asemenea parcat în afara părții carosabile, în care nu se afla nicio persoană. În urma evenimentului rutier au suferit leziuni conducătorul BMW-ului, care a suferit multipole traumatisme, şi bărbatul aflat în Audi. Conducătorii auto au fost verificaţi cu etilotestul rezultând că nu au consumat alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul.
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...