Sâmbătă, pe stadionul „Aripi” din Pitești s-au desfăşurat etapele judeţene ale concursurilor „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa” organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean cu sprijinul ISU, Consiliului Judeţean Argeș și al voluntarilor din cadrul programului „Salvator din Pasiune”.
În cadrul acestor competiții, 12 echipaje formate din elevi de gimnaziu și liceu s-au aliniat la linia de start a concursurilor cu tematică de protecţie civilă – faza judeţeană, tinerii competitori măsurându-şi cunoştinţele, forţele şi îndemânarea în probe teoretice şi practic-aplicative atractive, care au drept scop dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi apreciere a pericolelor generate de situaţii de urgenţă, precum şi promovarea comportamentelor corespunzătoare în situaţii de risc.
Echipajele participante şi-au stabilit ierarhia în urma parcurgerii a trei probe în cadrul fiecărui concurs, dintre care una teoretică ce a constat într-un chestionar cu 15 întrebări din domeniul protecţiei civile şi două practice, respectiv transportul asistat al unei victime așezată pe targă, pe o distanţă de 50 de metri, şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat, pentru competiţia „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi pistă cu obstacole, alături de ştafeta de 400 m cu obstacole în cadrul concursului „Prietenii pompierilor”.
Diplomele şi celelalte premii, puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean pentru câştigătorii acestor competiţii, au fost înmânate de către reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, după cum urmează:
1. Concursul cercurilor tehnico aplicative „Prietenii pompierilor”:
Clasament general:
I. Şcoala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Țițești;
II. Şcoala Gimnazială Băiculești;
III. Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Pitești.
2. Concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”:
* Clasament gimnaziu:
I. Clubul Copiilor Curtea de Argeș;
II. Şcoala Gimnazială Albești de Argeș;
III. Şcoala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Țițești;
* Clasament liceu:
I. Liceul „Ion Barbu” cercul de elevi nr. I;
II. Liceul „Dimitrie Dima” Pitești;
III. Liceul „Ion Barbu” cercul de elevi nr. II;
„Felicitări copiilor, dar și cadrelor didactice care i-au îndrumat”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.
Tag-uri- . A copii dimitrie dima ISU r tudor vladimirescu
Citeşte şi ...
Incendiu la o casă din Curtea de Argeș – strada Tarnița
Incendiu izbucnit la o casă pe strada Tarnița din municipiul Curtea de Argeș. Intervin pompierii ...