Acasă / EVENIMENT / Acțiune de voluntariat în desfășurare, în Pitești – ecologizare în zona Turcești

Acțiune de voluntariat în desfășurare, în Pitești – ecologizare în zona Turcești

Astăzi, 8 iunie 2022, se desfășoară acțiunea de ecologizare organizată, prin voluntariat, de către OMV Petrom Argeș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Pitești, prin Salpitflor Green și Salubritate 2000 SA. Este o acțiune inițiată de Florin Ștefan, dealerul stației OMV din Bulevardul Nicolae Bălcescu, care continuă campania anului trecut, în luna octombrie 2021 fiind ecologizate, de către voluntarii OMV Petrom Argeș, zonele Balotești, Grigorești și pădurea Trivale.

Primăria Municipiului Pitești a pus la dispoziție un buldoexcavator și două camioane cu benă pentru strângerea deșeurilor adunate de către cei 60 de voluntari implicați, angajați ai unui număr de 37 de stații OMV și Petrom din Argeș și Vâlcea, coordonați de către managerul zonal pentru Argeș și Vâlcea, domnul Tițescu Doru. La fața locului au fost și reprezentanți ai Gărzii de Mediu Argeș, care i-au felicitat pe voluntari.
Acest demers va fi continuat prin alte acțiuni de ecologizare, în Vâlcea sau Câmpulung Muscel, organizatorii planificând cel puțin o astfel de acțiune pe an în municipiul Pitești. Voluntariatul este parte importantă a programelor de implicare în comunitate ale OMV Petrom. Prin proiectele special dedicate voluntariatului, compania încurajează implicarea socială a angajaților, le pune la dispoziție mijloacele necesare pentru a se dedica cauzelor în care cred și le oferă posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unei societăți responsabile, fiind un exemplu de urmat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

combaterea cerșetoriei (1)

Acțiuni pentru combaterea cerșetoriei în zona centrală a orașului

În ultimele două zile, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat acțiuni specifice ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar