Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești se desfășoară o campanie de donare de sânge.
Parteneri și participanți la campanie au fost și reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Primăriei Pitești şi Primăriei Mioveni și ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, printre donatori fiind şi Adrian Bughiu, vicepreşedinte al CJ Argeş.
„Aș dori să adresez din inimă un La mulți ani fericiți donatorilor de sânge, împreună cu mulțumirile noastre, admirația, respectul și toată considerația pentru acest gest minunat, dătător de viață. De asemenea, doresc să le mulțumesc pentru solidaritatea de care dau dovadă față de cei aflați în suferință, pentru mobilizarea exemplară în situații critice. Poate nu ne dăm seama de importanța donării de sânge până nu ajungem să avem noi nevoie sau cineva din familie. Este de dorit să ne mobilizăm din timp în așa fel încât nu pacientul să aștepte sângele, ci sângele să aștepte pacientul. Mulțumesc și autorităților județene și locale pentru sprijinul acordat”, a declarat Monica Chiran, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Pitești.
„Ca în fiecare an, pe 14 iunie, celebrez această zi activ, printr-o donare activă. Ori de câte ori am avut ocazia am îndrumat semenii noștri să facă la fel. Beneficiile sunt multiple, sunt cunoscute, dar dincolo de beneficii trebuie să mizăm foarte mult pe caracterul social și sanitar al gestului în sine. Sângele înseamnă viață, sângele salvează vieți, și cred că prin acest gest aducem și un prinos de mulțumire Bunului Dumnezeu care ne-a creat”, spunea Adrian Bughiu.
„Cunosc foarte bine importanța donării de sânge. Am avut și noi, la Mioveni, cazuri de persoane care au avut nevoie urgent de sânge pentru diverse intervenții. Ca atare, de fiecare dată, ne-am mobilizat în cadrul unor campanii publice similare cu aceasta în care s-a implicat atât Primăria Mioveni, cât și preoții din Mioveni, dar și Uzina Dacia”, afirma Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.
La rândul său, Lucreţiu Tudor, administrator public Primăria Piteşti, declara: „A face un gest uman este de datoria fiecăruia dintre noi, cei care putem face acest lucru. Mulțumim voluntarilor care an de an donează sânge. Cred cu tărie că donând sânge salvăm vieți”.
„Iată-ne astăzi sărbătorind Ziua Donatorului de Sânge și nu puteam face mai bine acest eveniment decât donând sânge. Preoții din toate Protoieriile din cuprinsul Arhiepiscopiei noastre au îndrumat enoriașii să vină astăzi la Centrul de Transfuzii Sanguine Pitești pentru a face acest mare dar care este de mare folos pentru cei care se află pe patul de spital. Noi, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, avem un parteneriat solid cu Centrul de Transfuzii Pitești, ne vedem la fiecare început de lună, în ziua de marți, cu donatorii noștri consacrați și cu cei care descoperă această binecuvântare de la Dumnezeu, în cadrul Campaniei Donează sânge, salvează vieți!”, spunea Puiu Andrei Diaconescu, preot paroh Catedrala Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni, consilier Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.