Acasă / EVENIMENT / Vâlcean încarcerat pentru tâlhărie în Argeş

Vâlcean încarcerat pentru tâlhărie în Argeş

tâlhărie
Ieri, judciariştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Câmpulung, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de tâlhărie și au încarcerat un bărbat. Acesta veste Petrişor F., are 32 de ani, şi este din Brezoi, satul Valea lui Stan, județul Vâlcea.
Din verificări s-a stabilit că în dimineața zilei de 20 iunie, în timp ce se aflau pe raza municipiului de la poalele Mateiaşului, bărbatul şi-a atacat fosta concubină, pe care a deposedat-o prin acte de violență de suma de 11.000 de lei și un lănțișor din aur. Ulterior, agresorul a plecat către Râmncu Vâlcea, iar păgubita a sesizat poliţia, iar în scurt timp bărbatul a fost identificat și bunurile sustrase au fost recuperate parțial.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând ca în să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar