Deţinătorii de arme, controlaţi de poliţişti. S-a lăsat cu dosar penal
În zilele de 9 și 10 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au desfășurat activități de verificare la domiciliu a persoanelor care sunt deținătoare legale de arme, atât din categoria armelor letale, cât și a celor neletare supuse autorizării cu privire la respectarea de către deținători a prevederilor specifice care au stat la baza autorizării procurării și deținerii de arme și muniție, fiind verificați un număr total de 33 de deținători.
S-a constatat că doi deținători legali de arme (o armă neletală și una de tir sportiv) nu au făcut demersurile pentru vizarea în termen a permisului de armă, fapt pentru care în cele două situații a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar armele în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale care se impun. De asemenea, în cadrul verificărilor, polițiștii au constatat încălcări ale prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor în alte patru situații, urmând a fi emise patru dispoziții de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme.
Tag-uri- . 24 A foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...