Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.
Din primele informații, este vorba de un incident între un autoturism și o motocicletă, iar în urmă acestuia a rezultat o singură victimă, conștientă.O singură victimă, motociclistul în vârstă de 29 de ani, care a fost preluat și transportat la spital de către paramedicii SMURD cu mai multe traumatisme. Printre leziuni, prezența o fractură deschisă la membru inferior stâng, o plagă la abdomen și un traumatism la cap. La față locului este prezent și un echipaj de la poliția rutieră, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe bld. Dacia, din direcția Pitești spre Mioveni, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, la efectuarea virajului către stânga, spre strada Pârăști, intrând în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 29 de ani, din Bălilești. În urma evenimentului a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, informează IPJ Argeș.