În urmă cu puțîn timp,s-a produs un accident rutier între un autoturism și o motocicletă în orașul Ștefănești. La față locului intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și două echipaje SMURD. Din primele informații, o victimă de sex masculin (motociclistul), în vârstă de 17 ani, conștientă și cu leziuni la membrul inferior stâng ,a fost fost preluată de un echipaj SMURD. Pacientul este transportat la spital. La fața locului a fost monitorizat și șoferul autoturismului, însă nu a avut nevoie de transport la spital.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Ștefănești s-a stabilit că, un bărbat de 35 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism pe strada Coasta Câmpului din Ștefănești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 17 ani, din Ștefănești.
În urma accidentului, tânărul de 17 ani a fost rănit și transportat la spital. Atât conducătorul autoturismului, cât și tânărul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul de 17 ani deține permis de conducere categoria A1, pentru motociclete ușoare, cu capacitate cilindrică redusă.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”,informează IPJ Argeș.