Bolt și polițiștii reamintesc utilizatorilor cele mai importante reguli pentru folosirea responsabilă şi în siguranţă a trotinetelor electrice.
Joi,11 august a.c., în zona Expo Parc din municipiul Pitești s-a desfășurat o activitate informativ-educativă, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați utilizatorii trotinetelor electrice.
Pentru această activitate, și-au dat mâna Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, Primăria Pitești, Poliţia Locală Piteşti și reprezentanții firmei Bolt, pentru scopul comun ce vizează siguranța celor care utilizează trotinete electrice.
Polițiștii le-au explicat celor surprinși pe trotinete electrice care sunt normele rutiere pe care trebuie să le respecte, oferindu-le tricouri cu elemente reflectorizante, inscripționate STOP JOC.START SIGURANȚĂ – Pe bicicletă sau pe trotinetă, respectă regulile de circulație!, care să le fie de folos în a fi vizibili pe timp de noapte.
De asemenea, reprezentanții firmei Bolt, le-au explicat regulile elementare de care trebuie să țină cont în utilizarea și, ulterior, parcarea corespunzătoare a acestor mijloace de transport.
Astfel de acțiuni vor continua, instituțiile implicate propunându-și să dezvolte un parteneriat pe termen lung, în care să identifice soluții viabile și eficiente, pentru siguranța utilizatorilor.
Informații de background:
În perioada 01.05-01.08.2022, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au fost înregistrate opt evenimente rutiere în care au fost implicate trotinetele electrice. Aceste accidente s-au soldat cu rănirea gravă a unei persoane și vătămarea corporală ușoară a șase persoane.
Dintre cele opt evenimente rutiere, cinci au avut loc pe raza municipiului Pitești și trei în zone rurale, majoritatea (șase) pe timp de zi.
Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice din Europa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş şi Poliţia Locală Piteşti reamintesc utilizatorilor obligativitatea celor mai importante reguli de folosire în siguranţă a trotinetelor electrice şi le solicită acestora cu fermitate să respecte regulile de circulaţie, să fie atenţi la semafor, să nu utilizeze trotineta în tandem, să evite consumul de alcool şi să folosească pistele speciale, acolo unde acestea sunt disponibile. Parcarea trotinetelor este un subiect foarte important, de aceea Bolt recomandă mereu utilizarea unei zone desemnate, roagă pasagerii să nu pună în pericol pietonii şi să nu blocheze anumite căi de acces esenţiale.
Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt Romania, a declarat: „Trotinetele electrice sunt atât un mijloc de transport sustenabil şi prietenos cu mediul, cât şi un mod de a te bucura de călătoriile urbane pe distanţe scurte, de aceea Bolt investeşte constant în educarea utilizatorilor cu privire la siguranţa şi responsabilitatea folosirii lor. Susţinem toate oraşele care pun accent pe bunăstarea locuitorilor, pe dezvoltarea unor alternative de mobilitate verzi, care au rolul de a oferi cetăţenilor mai multe oportunităţi de mişcare în spaţiul public.”
Iniţiativa face parte dintr-o campanie inspirată de cultura motocicliştilor şi are rolul de a-i încuraja pe utilizatorii de trotinete să le urmeze sfaturile. Motocicliştii sunt recunoscuţi la nivel global pentru spiritul de comunitate, grija pentru mijlocul de transport şi respectul faţă de ceilalţi participanţi la trafic.
Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii cu vârsta sub 16 ani, însă Bolt încurajează purtarea ei de către toţi utilizatorii de trotinete. De asemenea, înainte de utilizare, aceştia sunt sfătuiţi să verifice dacă trotineta este în perfectă stare de funcţionare – roţile sunt umflate corespunzător, frâna nu este slăbită, bateria este suficient încărcată, iar acceleraţia răspunde bine la apăsare.
Vârsta minimă necesară pentru închirierea unei trotinete Bolt este de 16 ani. Atunci când folosesc o trotinetă electrică pentru prima dată, Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze „Modul începător” și solicită parcurgerea cu atenție a setului de instrucțiuni și măsuri de siguranță afișat în aplicație. Acestea sunt extrem de simple și practice, printre altele, utilizatorii fiind rugați:
să conducă și să parcheze trotinetele numai în locurile permise;
să conducă în linie dreaptă, evitând virajele strânse, pe drumurile publice și pe pistele de biciclete (în lipsa pistelor de biciclete, circulația este permisă numai pe sectoarele de drum cu viteză maximă de 50 km/h);
să aibă asupra lor un act de identitate atunci când folosesc trotinetele.
De asemenea, aplicația le indică să NU folosească trotinetele:
pe ploaie sau vânt puternic, în condiții de polei sau ceață;
dacă se află sub influența oricăror substanțe alcoolice sau toxice;
pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete.
Ghidul complet de siguranţă pentru utilizarea trotinetelor Bolt este disponibil aici. De asemenea, regulile detaliate pentru fiecare oraş din România pot fi vizualizate aici.
Bolt, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş şi Poliţia Locală Piteşti amintesc utilizatorilor că nerespectarea normelor privind circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice este sancționată cu amendă cuprinsă între 580 și 725 de lei, iar conducerea trotinetelor electrice pe porțiunile de drum interzise este sancționată cu amendă cuprinsă între 870 de lei și 1.160 de lei.
Despre Bolt
Bolt este super aplicația europeană cu misiunea de a face mobilitatea urbană mai accesibilă, sigură și sustenabilă.
Bolt are peste 100 de milioane de utilizatori în 45 de țări și peste 500 de orașe din Europa și Africa. Compania urmărește să accelereze tranziția de la mașinile personale la mobilitatea partajată, oferind alternative mai bune pentru fiecare domeniu de utilizare, inclusiv transport la cerere, mașini și trotinete electrice închiriate, livrare de mâncare și de produse alimentare și nealimentare.
Compania este prezentă în România cu serviciile de transport la cerere, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. Bolt este lider de piață în România, compania activând în peste 25 de orașe, extinzându-și continuu oferta de servicii și acoperirea națională.