Acasă / EVENIMENT / Lovită de tren, şoferinţa a scăpat teafără

Lovită de tren, şoferinţa a scăpat teafără

O femeie a avut noroc cu carul şi a scăpat teafără după ce maşina pe care o conducea a fost implicată într-un accident feroviar.
Evenimentul, care se putea solda cu consecinţe dintre cele mai grave, a avut loc ieri dimineaţă la Curtea de Argeș. Au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. În autoturism era o singură persoană, care s-a evacuat.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș s-a stabilit că Lenuţa B., de 63 de ani, din muncipiul Basarabilor, conducea un Volkswagen Golf pe strada Regimentului din localitate. Ajunsă la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatoare, şoferiţa nu a oprit la apropierea trenului, împrejurare în care autoturismul la volanul căruia se afla a fost lovit de un tren de tip automotor pentru transport pasageri, care se deplasa pe ruta Pitești – Curtea de Argeș.
Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să sufere leziuni. Evenimentul a fost protocolat ca tamponare şi în urma abaterii constatate conducătarea autoturismului a fost amendată cu 1.305 lei, totodată fiind aplicată măsură complementară de şase puncte penalizare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar