În cursul dimineții de 22 august, polițiștii rutieri argeșeni au desfășurat o acțiune de amploare pentru verificarea transportului rutier de persoane.
Activitatea face parte din cadrul unor acțiuni planificate pe mai multe paliere care se vor organiza pe întreg parcursul acestei săptămâni având drept scop creșterea gradului de disciplină în respectarea normelor de circulație pe drumurile publice, precum și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Astfel, în doar trei ore, polițiștii rutieri argeșeni au verificat peste 150 de autovehicule, dintre care 140 destinate transportului de persoane.
În urma abaterilor constatate au fost aplicate 25 de amenzi în valoare de aproape 6.000 de lei, totodată fiind aplicate măsurile complementare de reținere a unui permis de conducere (consum de alcool) și de retragere a unui certificat de înmatriculare.
„Responsabilitatea conducătorilor auto în respectarea regulilor de circulație (a căror cunoaștere stă la baza obținerii permisului de conducere) nu se oprește la propria persoană. Nici habitaclul propriului autovehicul nu este o limită, conducătorul auto fiind responsabil și pentru pasagerii din autovehiculul pe care îl conduce (responsabilitate crescută pentru cei care efectuează transport de persoane în mod comercial). Dincolo de interiorul mașinii, aceasta este componentă a traficului rutier, putând, în cazul nerespectării regulilor de circulație, să pună în pericol și alte mașini, cu alți ocupanți, precum și alți participant la trafic – pietoni, bicicliști etc. Din aceste motive, polițiștii rutieri argeșeni reamintesc faptul că regulile de circulație sunt menite să ne protejeze, iar deținerea permisului de conducere implică mai degrabă responsabilitatea în respectarea unor obligații decât exercitarea unui drept”, a transmis poliţia judeţeană.
Citeşte şi ...
Femeiea de 32 de ani, dispărută a fost găsită!
Femeia a fost depistată, în apropierea unei stâne de pe raza localității Valea Danului.Din verificările ...