Acasă / EVENIMENT / Nu are voie să se apropie de concubină

Nu are voie să se apropie de concubină

combaterea infracțiunilor de proxenetism
La sfârșitul săptămânii trecute, judiciariştii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor 1 – 4 Pitești, (compartimentele de investigații criminale și birourile de ordine publică), cu sprijinul ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și ai Serviciului Criminalistic Argeș, au acționat pe raza municipiului și a localităților arondate pentru prevenirea infracțiunilor cu violență, inclusiv a celor de tâlhărie, comise asupra unor persoane din categoria vulnerabilă a prostituatelor, precum și a infracționalității asociate persoanelor care utilizează astfel de servicii sexuale, respectiv pentru combaterea infracțiunilor de proxenetism și a fenomenului de prostituție.
Cu această ocazie au fost depistate 17 femei din Argeș, Constanța, Giurgiu, Brăila, Olt, Sibiu, Dâmbovița, Ilfov și București care practicau prostituția în imobile închiriate sau în unități de cazare din Pitești. Împricinatele au fost amendate, urmând a fi identificați proprietarii imobilelor închiriate în regim hotelier în vederea tragerii la răspundere.
Astfel, în ziua de 23 septembrie, polițiștii de investigații criminale, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de proxenetism în formă continuată şi au încătuşat. Acesta este Cristian S., de 24 de ani, din Bârla.
Din verificări s-a stabilit că, în cursul lunilor august și septembrie, cel în cauză ar fi determinat, pe fondul unei relații de concubinaj şi ulterior prin constrângere, o tânără de 26 de ani, din Merişani, să întrețină relații sexuale contra cost în locuințe situate în Pitești. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Sâmbătă, el a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive şi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care are interdicţie să se apropie sau să comunice, sub orice formă, cu fosta concubină.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar