Acasă / EVENIMENT / Prădător online, arestat pentru pornografie infantilă

Prădător online, arestat pentru pornografie infantilă

Hands holding credit card and using laptop. Online shopping
Pornind de la o sesizare trimisă de o femeie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT, au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, iar pentru administrarea de probatoriu, în ziua de 4 octombrie, a fost făcută o percheziție la locuinţa lui Mihail Ştefan Ş., de 45 de ani, din București.
Totul a început după ce mama unei copile de 13 ani, din Curtea de Argeş, a sesizat poliţia din municipiul Basarabilor privind posibila comitere a infracțiunii de act sexual cu un minor. În urma aspectelor rezultate din verificări, cercetările au fost preluate de poliţiştii de la Combaterea Criminalităţăii Organizate sub coordonarea DIICOT Pitești, care au documentat activitatea bucureşteanului începând cu 2021 până în prezent. Potrivit anchetatorilor, în perioada amintită împricinatul ar fi determinat mai multe puştoaice cu vârste între 12 şi 13 ani să producă şi să-i trimită materiale pornografice cu comportament sexual explicit, pe care cel în cauză le-a deținut, aspect confirmat în urma celor descoperite cu ocazia percheziției.
După administrarea probatoriului, ziua de marţi s-a dovedit a fi una cu trei ceasuri rele, fiindcă bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Ieri, inculpatul a fost prezentat în fața instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză, existând suspiciunea că puştoaica din Argeş nu este singura victimă, ci mai există şi alte copile din mai multe judeţe din ţară, racolate prin intermediul reţelelor de socializare.
Recomandări
În acest context, polițiștii le recomandă părinților, profesorilor și adulților responsabili să protejeze copiii, atât online și offline.
„Pentru a proteja copiii împotriva prădătorilor și a hărțuirii online, adulții trebuie să investească timp în educarea celor mici, deoarece nu toate solicitările de acest fel debutează în mediul virtual. Pentru ca ei să se poată proteja singuri, trebuie să stabilim unele obiceiuri. Astfel, stabiliți regula de a nu dialoga sau de a evita discuțiile prin mijloace electronice cu persoane pe care nu le cunosc personal, în lumea reală. Crede, dar verifică, este o afirmație populară în domeniul securității cibernetice. De asemenea, trebuie avut în atenţie că partajarea unor informații pe rețele de socializare și discuțiile purtate prin mijloace electronice de comunicare sunt folosite și pentru ascunderea adevăratelor intenții, fapt pentru care este util să le folosim cu precauție un; semnal de alarmă este în special când discuțiile iau o turnură spre sex, violență și activități ilegale. O altă regulă utilă este aceea de a nu transmite prin mijloace electronice fotografii sau imagini de care s-ar rușina dacă ar fi văzute de bunici, oricâtă încredere ar avea pentru o altă persoană, simpla transmitere a unor asemenea imagini dând posibilitatea ca, la un moment dat, ele să fie folosite pentru a șantaja copilul, pentru a-l forța să facă lucruri regretabile. Pentru părinți, este bine să cunoască preocupările și cercul de prieteni al copilului. Stabilirea unor reguli nu trebuie să-l facă pe copil să se teamă de străini, ci să le insufle capacitatea de a aborda comunicarea cu un sentiment sănătos de prudență.
Un alt aspect de interes este că prădătorii online pot viza, spre exemplu, acei copii care prin comportamentul lor arată că au nevoie de atenție, împrejurare ce face posibil ca, atunci când nu au un adult de încredere, acești copii să nu își dorească să-și schimbe comportamentul, întrucât se simt flatați de interesul manifestat de cei cu intenții ascunse.
Prin intermediul autorităților, copiii pot beneficia de sprijin specializat din partea asistenților sociali, al consilierilor școlari și al psihologilor din cadrul instituțiilor specializate cum sunt DGASPC, Direcțiile de Asistență Socială din cadrul primăriilor sau Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională”, transmite poliţia argeşeană.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar