Acasă / EVENIMENT / Poştaşul i-a lăsat fără bani pe pensionari

Poştaşul i-a lăsat fără bani pe pensionari

Poştaşul-i-a-lăsat-fără-bani
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, supravegheaţi de procuror, au terminat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunea de delapidare, fals şi uz de fals, toate în formă continuată.
Pe 5 iulie 2018, Oficiul Judeţean de Poştă Argeş a verificat gestiunea unui factor poştal din Piteşti, despre care existau suspiciuni că şi-a însuşit bani din gestiune în urma unor reclamaţii ale mai multor persoane care nu şi-au primit pensiile sau indemnizaţiile. Ulterior, cazul a intrat în atenţia poliţiştilor. Din verificări s-a stabilit că, în perioada iunie – iulie 2018, împricinatul şi-a însuşit 16.835 de lei reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune, precum şi 68.086 lei reprezentând contravaloarea a 17 mandate de pensii de diferite categorii. Pentru a justifica lipsa banilor, poştaşul a semnat în fals şi a depus la sediul instituţiei mandatele de plată a drepturilor băneşti către beneficiari, paguba ridicându-se la suma de 84.921 lei. Poşta Română a achitat pensiile şi indemnizaţiile către persoanele păgubite şi s-a constituit parte civilă în dosarul penal deschis pe numele salariatului în vederea recuperării prejudiciului. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea trimiterii în judecată, iar poştaşul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la doi la şapte ani.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Viteza excesivă

Viteza excesivă pe DN 73, în atenția polițiștilor din Câmpulung

În ziua de 27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar