Acasă / EVENIMENT / O tânăra de 24 de ani și-a pierdut ieri viață în Munții Bucegi

O tânăra de 24 de ani și-a pierdut ieri viață în Munții Bucegi

Această încerca să coboare cu prietenii ei de la Monumentul Eroilor spre Cabană Caraiman, când a alunecat și a căzut aproape 200 de metri pe un vâlcel.
Nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Traseul turistic Brâna Caraimanului străbate versantul sud-estic al muntelui și este destinat doar turiștilor experimentați, antrenați și bine echipați. Doar ieri acest traseu a fost accesat de sute de turiști, marea lor majoritate fiind nepregătiți și total neechipati.  
Chiar în momentul când scoteam trupul tinerei din prăpastie, un părinte își transporta copilul de nici un an în brațe. Am incercst să-i explicăm inconștiență de care a dat dovadă și nu înțelegea nimic din ce-i spuneam. În opinia lui nu greșise cu nimic…
Reamintim că toate traseele care străbat Abruptul Prahovean necesită un echipament și un antrenament adecvat, mai ales în această perioada când terenul devine din ce în ce mai înghețat și foarte alunecos. Sursă – Salvamont Bușteni

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea

„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”

14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar