Acasă / SOCIAL / Vrei să te faci poliţist? … citeşte asta!

Vrei să te faci poliţist? … citeşte asta!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară activitatea de recrutare şi selecţie pentru participarea candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, în sesiunea 2014, conform procedurilor în vigoare, în raport de locul de domiciliu al candidaţilor, înscris în cartea de identitate, potrivit opţiunii acestora, după cum urmează:
– pentru Academia de Poliţie “A.I.Cuza” Bucureşti (310 locuri, din care 40 pentru Poliţie de frontieră);
– pentru locuri M.A.I. la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti a S.R.I. (10 locuri);
– pentru locuri M.A.I. la Instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale: Academia Tehnică Militară Bucureşti -70 locuri, Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu-50 locuri, Academia Navală Constanţa -4 locuri, Institutul Medico – Militar Bucureşti -15 locuri, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti -35 locuri, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Navale “Amiral Ion Murgescu” Constanţa.-2 locuri.
Termen de recrutare (înscriere) candidaţi: 02.06.2014.
Termen de predare a dosarelor de candidat, cu documentele necesare: 13.06.2014.
Având în vedere perioadele sus menţionate, se recomandă ca în acest interval să se desfăşoare activităţile de recrutare cu prioritate pentru candidaţii la aceste instituţii de învăţământ.
Recrutarea candidaţilor şi înscrierea numai pentru Şcolile de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina (517 locuri) şi “Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca (125 locuri) se desfăşoară până la data de 14.08.2014. Termen de predare a dosarelor de candidat, cu toate documentele necesare: 22.08.2014.

Programul de prezentare a candidaţilor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, municipiul Piteşti, str. Victoriei, nr. 60, în zilele lucrătoare, de luni până vineri între orele 09,00 – 10,30, pentru verificarea actelor de identitate şi eliberarea de către lucrătorii Serviciului Resurse Umane a trimiterilor către Centrul Medical Judeţean Argeş al M.A.I. în vederea examinării medicale.

Pentru relaţii suplimentare, candidaţii se pot adresa la Serviciul Resurse Umane din I.P.J. Argeş, telefon: 0248/607.000, int. 20113 sau 20114, la sediul din mun. Piteşti, str. Victoriei, nr. 60, sau pe pagina de internet a I.P.J. Argeş, la adresa www.politiaarges.ro, Secţiunea Admitere 2014.

Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar