Acasă / EVENIMENT / Copil de 14 ani bătut pe stradă

Copil de 14 ani bătut pe stradă

Luni seară, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au fost sesizați de către mama unui copil cu privire la faptul că, în jurul orei 18 a zilei amintite, fiul său, în vârstă de 14 ani, a fost agresat de mai multe persoane pe o stradă din municipiu, în timp ce se întorcea de la școală.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, iar verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.

polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești
Din câte se pare, puştanul a fost așteptat de alți colegi și sub pretextul că vor să stea de vorbă, l-au atras într-un loc mai puţin aglomerat, unde aştepta un adolescent de 16 ani. Toţi au tăbărât asupra elevului şi l-au luat la bătaie, iar în plus se pare că acesta a fost umilit fiind forțat să le pupe mâinile sau pantofii agresorilor. După ce au sesizat poliția, părinţii au mers cu victima la spital pentru îngrijiri medicale.
Reamintim faptul că polițiștii argeșeni, prin Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, și polițiștii de proximitate desfășoară, permanent, activități preventiv-educative, alături de alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru reducerea violenței și creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar