În urmă cu puțîn timp, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe strada Valea Iașului din municipiul Curtea de Argeș, în care au fost implicate două autoturisme.
În urma evenimentului, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 73 de ani, care a suferit o plagă la membrul superior drept. Pacientul nu fost transportat la spital. La fața locului, salvatorii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor.