Acasă / EVENIMENT / Fura ţiţei direct din magistrală

Fura ţiţei direct din magistrală

Furt ţiţei
Pe la miezul nopţii de 11 spre 12 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Rurale Drăganu l-au depistat în trafic, pe raza localităţii, pe Ionuţ Codruţ I., de 33 de ani, din Băbana, care conducea o autoutilitară Iveco. Verificând maşina, oamenii legii au constatat că era încărcată cu mai multe bidoane în care se afla cantitatea de aproximativ 6.000 de litri de produs petrolier nerafinat, mai exact ţiţei.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul compartimentului specializat al Serviciului de Ordine Publică Argeş, care au făcut verificări cu privire la proveniența produsului. Cu acest prilej a fost descoperită o instalație artizanală, pe care împricinatul p folosea pentru a sustrage de produs petrolier dintr-o conductă magistrală de transport ţiţei de pe raza comunei Drăganu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, ulterior fiind plasat sub control judiciar.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

rutiera-arges-2

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar