Acasă / EVENIMENT / Misiunile executate și rezultatele obținute de jandarmii argeșeni în acest sfârșit de săptămână

Misiunile executate și rezultatele obținute de jandarmii argeșeni în acest sfârșit de săptămână

furt-lemne

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au fost alături de cetățeni, asigurând măsurile de ordine și siguranță publică.
Trei fapte de natură penală și 73 de natură contravențională au fost constatate de jandarmii argeșeni în acest weekend, pe timpul desfășurării misiunilor specifice.
Astfel, în data de 14.01.2023, pe raza municipiului Pitești, în zona străzii Victoriei, a fost observat un bărbat care prezenta un comportament suspect. Asupra bărbatului a fost găsită o folie de plastic ce conținea o substanță albă, sub formă de pulbere de culoare albă, ce părea a fi susceptibilă de a fi din categoria stupefiantelor.
În urma celor constatate au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor, conform prevederilor articolului 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Actele întocmite, împreună cu substanța ridicată în vederea confiscării vor fi predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Pitești, pentru continuarea cercetărilor.

În urma misiunilor executate, au fost identificate două persoane în zona orașului Ștefănești, în timp ce încărcau material lemnos într-un mijloc de transport.
Pentru persoanele identificate au fost întocmite documentele pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de material lemnos , conform art. 107 alin.1^1 lit. a) din Legea 46/2008 și furt de material lemnos, conform art. 109 alin. 1^1 lit. a) din Legea 46/2008.
Materialul lemnos rezultat în urma săvârșirii faptei, a fost predat în custodia organelor silvice.

Tot în această perioada, jandarmii argeșeni au aplicat un număr de 73 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.750 lei, pentru încălcări ale prevederilor Legii 61/1991 rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru încălcări ale prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, pentru încălcări ale prevederilor OUG 23/2008, art. 58, lit. b privind pescuitul și acvacultura și pentru încălcări ale prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea produselor din tutun în spațiul public.

Atragem atenția cetățenilor asupra respectării legislației în vigoare, abaterile fiind sancționate ca atare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar