Filarmonica Pitești organizează joi, 9 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituției și dirijorul Tiberiu-Dragoș Oprea revine pianistul Răzvan Dragnea. În program: F. Liszt – Totentanz și Al. Borodin – Simfonia nr. 2 în si minor.
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu-Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, al Filarmonicii „George Enescu” din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.
Pianistul Răzvan Dragnea este licenţiat în arte (master şi doctorat), toate studiile fiind absolvite la Universtitatea de Muzică Bucureşti. Este laureat al unor concursuri de interpretare muzicală/instrumentală din ţară şi din străinătate: Portugalia, Africa de Sud, China. Din 1990 a efectuat turnee în Africa de Sud, Japonia, Ungaria, Germania, Franţa, Italia, Portugalia. A debutat sub bagheta marelui dirijor Iosif Conta, concertând, ulterior, la filarmonicile din ţară cu dirijorii Horia Andreescu, Petre Sbârcea, Vlad Conta, Ilarion Ionescu-Galaţi, Radu Postăvaru, Tiberiu Soare, Florin Totan, Pedro Negrescu, Alexandru Ganea, Cristian Oroşanu. A mai concertat la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.