Salvaţi din flăcări de poliţişti
Cei doi poliţişti curajoşi sunt agentul-șef Eduard Pahonţu, ajutor șef de post la Postul de Poliție Valea Mare Pravăț, respectiv agentul principal Sorinel Simion, șef de post la Postul de Poliție Bughea de Sus din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț. Pentru prezența de spirit de care au dat dovadă, aceştia au fost felicitaţi de conducerea Poliţiei Argeş.
Vă reamintim,că aproape de miezul nopții de 17 spre 18 februarie, trei echipaje ale pompierilor câmpulungeni şi o ambulanţă SMURD au intervenit la Bughea de Sus, pentru stingerea unui incendiu ce cuprinsese două case învecinate. Flăcările se manifestau la acoperișurile celor două construcții și există posibilitatea de extindere la o a treia. În urmă evenimentului au ars acoperișurile pe o suprafață totală de aproximativ 160 mp, la una dintre case s-a prăbușit tavanul și au fost afectate o parte din bunuri, restul fiind evacuate, iar la cealaltă tavanul a căzut doar într-o cameră.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum deteriorat.
Întâmplarea, fericită, a fpcut că doi polițiști din cadrul Secției Rurale Valea Mare Pravăț, care se aflau în serviciul de patrulare pe rază comunei, au observat flăcările şi au sunat la 112 solicitând intervenția echipajelor specializate, precum și sprijinul colegilor polițiști.
De asemenea, au verificat imobilul în cauză și au observat că în interior se aflau două persoane. Întrucât ușa locuinţei era încuiată și ardea, agenţii au spart geamul unei ferestre și au pătruns în locuința în flăcări, de unde au scos două persoane, o femeie și un bărbat de 80, respectiv 85 de ani, proprietarii casei. Aceștia au fost asistate de echipajele medicale sosite la fața locului, însă nu a fost necesar transportul acestora la spital.Ulterior, echipajele de pompieri au lichidat incendiul, care se extindea și la un imobil învecinat.