Judiciariştii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea unui procuror, privind comiterea mai multor infracțiuni de șantaj și înșelăciune, ambele în formă continuată, și au încătuşat un bărbat. Acesta este Gheorghe P., de 46 de ani, din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin.
Din verificări a reieşit că, în perioada noiembrie 2018 – mai 2019, cu complicitatea altor două persoane, cel în cauză a amenințat o femeie cu distrugerea prin incendiere a unei locuințe, cu transmiterea în spaţiul public a relației extraconjugale pe care o întreţineau, precum și cu transmiterea în spatiul public a unei pretinse fapte de viol, despre care ulterior s-a stabilit că nu este reală. În aceste împrejurări, cel în cauză ar fi obținut pentru sine și pentru complici diverse sume de bani. De asemenea, reşiţeanul a determinat-o pe pe femeie să îl angajeze la firma pe care fiul acesteia o avea deschisă în Italia, încasând astfel salariu lunar, deși nu desfășura efectiv nicio activitate.
Totodată, Gheorghe P, cu complicitatea celorlalte două persoane, l-au amenințat pe tânărul în vârstă de 20 de ani că vor posta pe reţelele de socializare o pretinsă faptă de viol, amintite și mamei sale, împrejurare cu care, l-a determinat pe băiat să îi remită inițial 4.000 de euro, apoi alte sume cuprinse între 400 și 2.000 de euro, prejudiciul total fiind calculat la aproximativ 50.000 de euro.
În ziua de 22 februarie, după administrarea probatoriului, şantajistul fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...