Acasă / EVENIMENT / Verificări la unități de service auto

Verificări la unități de service auto

Verificări la unități de service auto
În ziua de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Argeș au acționat pentru verificarea respectării dispozițiilor O.G. 36/2002 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor uzate.În cadrul activităților, au fost identificate 4 locații în care se desfășurau activități ce fac obiectul actului normativ amintit, în care au fost constatate abateri, astfel:
- a fost constatată o infracțiune, fiind înregistrat un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, conform art. 348 din Codul Penal, ca urmare a depistării unei persoane care desfășura activiăți de reparații auto fără a fi autorizat;
- a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, conform O.G. 36/2002, ca urmare a nerespectării condițiilor care au stat la baza autorizării de cărtre un agent comercial;
- ca urmare a deficiențelor constatate în două locații ale unor unități service, a fost sesizat Registrul Auto Român, pentru efectuarea de verificări conform competențelor specifice.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

permise-si-certificate-retinute-arges1

Comportament agresiv în trafic, constatat de polițiștii din Domnești

În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar