Acasă / EVENIMENT / Proces pentru uciderea unui câine

Proces pentru uciderea unui câine

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat în supravegherea unui procuror pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, conform Legii 205/2004 R privind protecția animalelor.

uciderea animalelor, cu intenție
Din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 mai 2022, Vasile U., de 35 de ani, din Micești, a consumat alcool împreună cu un prieten la o cârciumă dinm comună. Pe fondul băuturii, el a pus pariu cu tovarăşul de pahar că va reuși să ia câinele din rasa metis ciobănesc, aparținând unui alt consătean, și să îl plimbe, fără să-l muște. Ca urmare, cel în cauză a pătruns pe poarta neasigurată în curtea locuinței proprietarului patrupedului şi a dezlegat câinele. Fiid un necunoscut, animalul a reacţionat şi l-a mușcat de mai multe ori, motiv pentru care bărbatul i-a aplicat mai multe lovituri câinelui, s-a urcat pe el și l-a strâns de gât până l-a omorât.Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar