Miercuri, 14 mai 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 353, Partea I, Legea nr. 67 pentru modificarea si completarea art. 59 din Legea nr. 448/2006 pentru protecţia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap al cărei iniţiator unic sunt. De acum prevederile ei au intrat efectiv în vigoare. Persoanele care au un handicap ireversibil nu vor mai fi chemate nejustificat la reevaluări periodice, decât în cazul în care survine o agravare a condiţiei medico-psiho-sociale a persoanei sau în cazul în care există suspiciuni justificate legate de corectitudinea acordării certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap cu termen permanent pentru a se face verificările de rigoare. Această lege apare într-un context oportun creat de recentele decizii ale Guvernul Ponta, decizii foarte importante în ceea ce priveşte reformarea sistemului de sănătate în România. În primul rând, mă refer la aprobarea pachetelor de servicii medicale, de bază şi minimal, precum şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015. În al doilea rând, trebuie să amintim de includerea în lista de medicamente compensate a unui număr de 17 molecule, pentru boli rare, boli foarte grave, cancere – listă a cărei definitivare şi aprobare a fost tergiversată de guvernele anterioare timp de 6 ani. Atât ordinul comun semnat de Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, şi Rovana Plumb, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin care persoanele cu accident vascular sever vor putea fi încadrate în grad de handicap grav, cu asistent personal şi vor beneficia de indemnizaţie, pe de o parte, cât şi Legea nr. 67/2014, pe de altă parte, se completează şi îmbunătăţesc cadrul legislativ în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi. Deputat PSD Mircea Gheorghe Drăghici, Chestor al Camerei Deputaţilor
Comunicat de presă
Acasă / SOCIAL / Persoanele cu handicap ireversibil nu vor mai fi chemate nejustificat la reevaluări periodice
Citeşte şi ...
Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești
Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...